In acest articol vom vorbi despre sistemul osos al cainelui in comparatie cu cel al omului.
Este evident la prima vedere: sistemul osos al cainelui este categoric diferit de cel al speciei noastre. Exista, totusi, unele particularitati si subtilitati care ne fac asemanatori. Sa aflam tot ce trebuie sa stim despre scheletul cainelui si sa evidentiem diferentele substantiale cu adevarat uluitoare.
Continut
Cum este facut sistemul osos al cainelui
Partea principala a unei vertebrate este scheletul. Sustine si protejeaza intregul animal de lovituri si salturi.
Are functia de punte flexibila care atenueaza sariturile. Fara el, animalul ar fi un asa-numit nevertebrat.
Atat cainii, cat si oamenii au scheletul format din multe oase si tesut cartilaj care difera ca forma si functie.
In timp ce in scheletul uman adult exista 206 oase (nou-nascutul are 270), in cel al cainelui sunt 319. O particularitate a scheletului cainelui este ca masculii mai au un os, cel al penisului.
Toate articulatiile sunt echipate cu o capsula articulara care are in interior un lichid necesar la lubrifierea articulatiilor. Acest lichid se numeste sinovial.
Capetele articulatiilor sunt acoperite cu cartilaj care are sarcina de a absorbi greutatea cainelui in timpul alergarii sau plimbarii.
Evident, primul lucru pe care il observam este postura; cainele este patruped iar omul este biped. Aceasta diferenta se reflecta in mod natural in structura scheletului.
- Scheletul cainelui poate fi impartit in doua parti : membrele si trunchiul.
- Cel uman, insa, in 3: oasele capului, oasele trunchiului si oasele membrelor.
Capul si osul cranian
Craniul este cea mai complexa parte a sistemului osos, atat al cainelui, cat si al fiintei umane, deoarece contine creierul, organele de simt, glanda pituitara si toate punctele de insertie ale dintilor, limbii si laringelui.
La caini, craniul este mai mic, deoarece portiunea creierului este mai mica decat cea a membrilor speciei noastre si este impartit in trei:
- cutia craniana
- regiunea faciala
- palatinul
Se adauga maxilarul si osul hioid, situate la baza limbii.
Craniul cainelui in comparatie cu cel al omului trebuie sa aiba un set diferit de dinti fiind un carnivor.
Cainele are 42 de dinti, fata de cei 32 ai fiintei umane; mai mult decat atat, sunt si mai ascutiti, fiind structurati pentru a rupe carnea.
Craniul alungit, tipic cainilor, este special realizat pentru a adaposti intreaga punte nazala si organul vomeronazal care confera acestuia un simt al mirosului mai dezvoltat decat cel al omului.
Sub craniu, in ambele sisteme osoase, se afla mandibula si osul hioid; sunt aceleasi la ambele specii, dar difera mult ca forma.
Diferenta substantiala a craniului este pozitia: craniul fiintei umane este asezat vertical pe coloana vertebrala, in timp ce cel al cainelui este asezat orizontal.
Torace
Cutia toracica a cainelui si a sistemului osos uman are functia de a proteja organele vitale precum inima, plamanii si cele doua tuburi: esofag si trahee.
Sternul este un os plat care este situat exact in centrul pieptului si este conectat la coaste prin cartilaj.
Sternul este grupat in opt segmente osoase conectate cu o parte din cartilajul primelor 9 perechi de coaste.
La specia noastra, sternul este un singur os de care sunt legate 10 din cele 12 perechi de coaste; cainele in schimb are 13 perechi de coaste, dintre care ultimele doua perechi “plutesc”.
Membre anterioare si posterioare
Figura 5.
Figura 6.
Figura 7.
Figura 8.
Scheletul membrului anterior este format din centura toracica sau pectorala si oasele membrului anterior (vezi figurile 5 si 6 ).
Dimensiunea oaselor membrelor anterioare variaza foarte mult de la rasa la rasa, si acestea suporta 60% din greutatea cainelui.
Omoplatul canin este pozitionat aproape de planul sagital si este o placa mica ovala, adesea de 1 cm sau mai putin in lungime si ⅓ cm latime, situata la intersectia tendinoasa a muschiului brahiocefalic Cainii au o clavicula prescurtata care nu se articuleaza cu restul scheletului. Este in mare parte cartilaj si de obicei nu este vizibila pe radiografii.
In cazul oamenilor, omoplatii permit sa-si extinda bratele deasupra capului, o miscare pe care cainele nu o va putea face niciodata.
La caine, omoplatii sunt conectati la oasele membrelor anterioare, dar permit cainelui o mai mare flexibilitate si agilitate a miscarilor.
Scheletul membrului posterior include centura pelviana, constand din ilium, ischium, pubisul si oasele membrului posterior (vezi figurile 7 si 8). Dimensiunea oaselor membrelor posterioare variaza foarte mult, din cauza variatiei mari de marime pentru rasele de caini. Membrele posterioare suporta 40% din greutatea cainelui.
Genunchiul este o articulatie formata din rotula si fabela sau trei oase sesamoide, si despre acesta vom vorbi pe parcurs deoarece este important sa stiti cele mai frecvente afectiuni ale acestora.
Piciorul este alcatuit din tars, metatars, falange si se termina la jaret, punctul fundamental din care se masoara inaltimea cainelui.
Coapsa este formata din femur, genunchi si picior inferior. Acesta din urma format din tibie si fibula.
Femurul canin este cel mai greu si cel mai mare os. La majoritatea cainilor, este putin mai scurta decat tibia si ulna si cu aproximativ o cincime mai lunga decat humerusul.
Mainile si picioarele umane contin cel mai mare numar de oase, 54 si, respectiv, 52. In plus, degetul nostru mare este opozabil si aceasta este caracteristica care ne diferentiaza substantial.
O alta diferenta este ca piciorul speciei noastre se odihneste in intregime pe talpa, in timp ce piciorul cainelui se sprijina la jumatatea distantei cu varful degetelor.
In plus, densitatea oaselor membrelor posterioare este cu cel putin un sfert mai groasa si sunt mai putin poroase decat cele umane.
Probleme care pot afecta genunchiul cainelui
Genunchiul cainelui este o articulatie foarte complexa care permite miscarile de extensie, flexie si rotatie axiala, si poate fi afectata de numeroase patologii care provoaca schiopatare la nivelul membrelor posterioare.
Principalele oase care alcatuiesc genunchiul sunt: partea distala a femurului, partea proximala a tibiei si rotula.
Cavitatea dintre femur si tibie este partial ocupata de doua meniscuri, structuri fibrocartilaginoase care au scopul de a amortiza articulatiile intre care se afla.
De asemenea, gasim patru ligamente colaterale (lateral si medial) si cele doua incrucisate, care folosesc la asigurarea stabilitatii membrului in toate directiile.
Sa vorbim acum despre patologiile care pot afecta genunchiul.
Printre cele mai frecvente gasim:
- luxatia rotulei,
- osteocondroza condililor femurali,
- ruptura ligamentului incrucisat anterior.
Luxatia rotulei
Aceasta este o boala ortopedica care se dezvolta in primele luni de crestere ale cainelui si afecteaza de obicei ambii genunchi. Consta in luxatia rotulei care, in loc sa alunece in santul predispus acesteia, aluneca spre exterior, determinand o alterare a miscarii genunchiului. Patologia isi are originea in principal ca urmare a unor anomalii de aliniament si conformatie anatomica a membrului care se dezvolta spontan, fara o cauza externa, in primele luni de viata ale animalului. Apare cel mai frecvent la cainii de talie mica. Desi e o boala congenitala, semnele clinice pot aparea mai tarziu in viata, in functie de severitatea bolii.
In formele mai severe de luxatie, simptomul observat este o schiopatura posterioara intermitenta care poate dura chiar si cateva secunde. In cele mai severe forme, schiopatura este persistenta si de amploare variabila in raport cu gravitatea problemei. Luxatia rotulei care se perpetueaza in timp determina intotdeauna o degenerare ireversibila a cartilajului si afectarea cronica a articulatiilor cu predispozitie la leziuni colaterale precum ruptura ligamentului incrucisat al genunchiului.
Diagnosticul se pune in cadrul vizitei clinice unde se apreciaza deplasarea rotulei in urma manipularii labei. Examenul radiografic permite definirea alterarilor anatomice prezente si este esentiala pentru stabilirea interventiei chirurgicale adecvate.
Tratamentele chirurgicale utile pentru rezolvarea problemei sunt multe si variaza de la simpla adancire a santului de alunecare al rotulei pana la interventii complexe de aliniere a membrelor.
Osteocondrita disecanta (OCD)
Este o boala des intalnita la caini, cauzata de o degradare a unor tesuturi de la capetele oaselor. Zona de os este lipsita de vascularizare si sufera modificari de structura, iar cartilajul se inmoaie. In unele cazuri, 
afectiunea trece de la sine, dar exista si situatii in care cartilajul se va desprinde de osul afectat si unul sau mai multe fragmente pot „pluti” in spatiul articular. In aceasta situatie, veterinarul poate recomanda interventia chirurgicala pentru indepartarea bucatii „plutitoare” a cartilajului.
Aceasta afectiune cauzeaza adesea dureri, iar medicul poate prescrie medicamente pentru calmarea si reducerea inflamatiei.
Ruptura ligamentului cruciat
Este cea mai frecventa patologie care afecteaza genunchiul la caini.
In cele mai multe cazuri, ruptura este cauzata in urma traumatismul de la o miscare violenta a genunchiului care poate provoca ruptura totala sau partiala a ligamentului.
Factorii care favorizeaza trauma pot fi obezitatea, varsta inaintata etc.
Principalul simptom este schiopatarea. Uneori durerea este atat de acuta incat cainele nu poate sustine laba. Alteori, schiopatura tinde sa se amelioreze si apoi sa se agraveze brusc.
Diagnosticul definitiv poate fi pus de catre medicul veterinar printr-o vizita ortopedica si radiografii.
Terapia este exclusiv chirurgicala. Operatia consta in indepartarea fragmentelor de ligament rupt si reconstructia acestuia si, daca s-a produs si ruptura de menisc, in indepartarea acestuia.
Dupa operatie, laba este imobilizata aproximativ 8/10 zile iar cainele trebuie sa fie in repaus absolut minim 30 de zile si sa fie limitat in miscarile pentru a nu compromite vindecarea. In 50/60 de zile, functionalitatea perfecta a membrelor este restabilita.
