Posted on aug 18, 2020

PARVOVIROZA CANINA

Ce este Parvoviroza?

Parvoviroza este o boala virala extrem de contagioasa, care se transmite prin contact direct, de la un caine la altul, prin contact cu fecalele contaminate, mediu sau oameni. Virusul poate contamina si diverse suprafete, boluri de apa si mancare, lese, zgarzi si imbracamintea oamenilor care intra in contact cu animalele infectate. Este foarte rezistent in mediu si poate supravietui perioade lungi de timp. Chiar si cantitatile foarte mici de fecale contaminate pot reprezenta rezervor de infectie si pot cauza boala la cainii care intra in contact cu acestea.

Virusul ataca rapid organismul, afectand cel mai frecvent tractul gastro-intestinal, insa la animalele foarte tinere, poate fi afectat si cordul, cauzand o moarte rapida.

Toti cainii nevaccinati sunt predispusi infectiei cu parvovirus, insa cel mai frecvent si mai grav sunt afectati cei de varste mici (6 saptamani-6 luni). Adultii nevaccinati nu sunt nici ei feriti de aceasta boala, insa la acesti indivizi simptomele sunt mai putin severe.

Care sunt semnele infectiei cu Parvovirus?

Cainii infectati sunt letargici, vomita, au diaree cu sange urat mirositoare, nu au pofta de mancare. Voma si diareea duc rapid la deshidratare severa, si cel mai frecvent moartea survine in 48-72 ore de la primele semne de boala. Daca animalul dumneavoastra prezinta aceste simptome, mergeti imediat la medicul veterinar.

Cum se pune diagnosticul si care este tratamentul in parvoviroza?

Infectia cu parvovirus este frecvent suspectata pe baza semnelor clinice, a istoricului cainelui si in urma examinarii clinice. Testele rapide din fecale vor confirma diagnosticul. Nu exista un medicament specific care sa omoare acest virus. Tratamentul in parvoviroza urmareste sustinerea organismului, prin combaterea deshidratarii si a infectiilor suprapuse, pana cand corpul isi formeaza imunitatea si poate lupta cu acest virus.

Cand un caine are parvoviroza, tratamentul poate fi destul de costisitor, si uneori in ciuda eforturilor de a lupta cu aceasta boala, nu exista garantia ca animalul va supravietui. Diagnosticul rapid si inceperea cat mai timpurie a tratamentului, creste sansele de vindecare.

Cum se poate preveni Parvoviroza?

Vaccinarea este extrem de importanta. Toate vaccinurile existente pe piata ofera protectie fata de parvoviroza, pe langa alte boli. Daca ai achizitionat recent un catel, primul pas pe care trebuie sa-l faci este sa mergi la un medic veterinar, unde va fi examinat si ti se va explica schema de vaccinare.

Pentru ca puii sunt cei mai receptivi si sunt mult mai grav afectati, pe toata durata schemei de vaccinare (adica pana isi formeaza imunitatea), au anumite restrictii:

  • Nu au voie sa intre in contact cu alti caini, indiferent daca acestia sunt vaccinati
  • Daca ai intrat in contact cu alti catei, ai grija sa te speli pe maini si sa iti schimbi hainele inainte de a intra la catelul tau
  • Nu il lasa sa intre in contact cu incaltamintea ta
  • Nu au voie sa iasa afara la plimbare pana nu termina toate vaccinurile
  • Asigura-te ca ii faci vaccinurile la timp