Articulatia cotului este formata din 3 oase: humerus, radius si ulna. Radiusul si ulna se rotesc in raport cu humerusul prin capetele acestora care vin in contact cu 2 structuri humerale: condilul medial si condilul lateral. Acesti condili, de obicei, sunt separati la nastere printr-o linie de demarcatie, care urmeaza sa fuzioneze in jurul varstei de 8-12 saptamani. Acest proces se numeste osificare intercondilara.
La unii pacienti canini, acest lucru din pacate nu se intampla, lasand in zona de demarcatie o placa de cartilaj care slabeste destul de mult articulatia, iar stresul locomotor duce la inflamatie, fisuri sau chiar fractura de stres spontana. Aceasta afectiune se numeste osificare incompleta, in acest caz al condililor humerali.
Rasele cele mai predispuse la aceasta afectiune sunt din linia Spaniel (Cocker spaniel, Springer Spaniel, Cavalier King Charles Spaniel etc), factorul predispozant principal fiind de ordin ereditar.
Semnele sunt schiopatura intermitenta sau persistenta, redundanta la efort sau rigiditate la rece, care poate avea un raspuns bun la terapie antiinflamatorie, dar cu caracter recidivant.
In cele mai multe cazuri, metoda de diagnostic poate fi radiologia conventionala, in anumite pozitii putand fi vizualizata fisura intercondilara care apare ca o linie neagra intre aceste doua structuri. Dar in cazurile in care aceasta linie nu poate fi vizualizata la radiologie, nu se exclude diagnosticul iar tomografia computerizata este cea in care da raspunsul final.
Radiologie
Computer tomograf
In cazurile nediagnosticate sau tratate necorespunzator, acest defect poate duce in final la fracturi spontane de condili humerali, unilateral sau in Y, fracturi articulare cu grad foarte mare de dificultate si cu recuperare lunga. Aceste fracturi apar de multe ori spontan, uneori pe parcursul unei simple plimbari, fiind rezultatul microfisurilor repetate aparute in timp.
Fractura unicondilara
Fractura in Y
Tratamentul in cazurile necomplicate consta in fixarea preventiva a acestei fisuri prin material de osteosinteza, de obicei un surub intercondilar robust, care sa neutralizeze instabilitatea la acest nivel si sa elimine durerea pacientului. Conform studiilor, aceasta neosificare este permanenta, deci materialul respectiv de osteosinteza va fi lasat acolo pentru toata viata, fiind mereu supus stresului si presiunii locomotiei. In unele cazuri, acest material se poate rupe, ducand la fracturi ca cele prezentate anterior.
