Rezumat:
Ca entitate patologică dominant asociată practicii medicale veterinare feline, gingivostomatita cronică, reprezintă o afecțiune cu etiologie plurifactorială și tablou clinic dominat de prezența leziunilor de tip ulcerativ, dureroase și, adesea, cu dispunere bilaterală. Odată stabilit diagnosticul de certitudine, în cazul gingivostomatitei feline, urmărirea unei strategii țintite de planificare a protocolului terapeutic crește probabilitatea de a obține un rezultat pozitiv pe termen lung. Planul terapeutic este, astfel, menit să asigure o îmbunătățire netă a stării de sănătate, cu reale beneficii deopotrivă pentru pacientul felin și proprietar și poate cuprinde, în primă fază tratamentul medicamentos, ulterior recurgând la tratament chirurgical în cazurile refractare, de tip recidivant. În prezentul studiu ne propunem să evidențiem eficacitatea terapiei chirurgicale, ca ultim resort, în cazurile complexe de gingivostomatită felină, precum și o evidențiere a principalelor coordonate terapeutice de actualitate utilizate în managementul acestei patologii feline.
Patogenesi e considerazioni generali
Gingivostomatita cronică descrie un sindrom clinic caracterizat prin inflamația focală sau difuză a gingiilor și a mucoasei bucale. Hipergammaglobulinemia prezentă la acești pacienți, precum și natura inflamatorie a leziunilor de la nivelul mucoasei și submucoasei i-au determinat pe unii autori să sugereze că ar putea exista o bază imunologică, autoimună, pentru această patologie (6).
Actualmente, totuși, nu a fost identificată încă nicio anomalie imunologică intrinsecă la pacienții felini cu gingivostomatită care să confirme aceste teorii, dar a fost stabilit faptul că este cu certitudine o patologie specific felină mediată imun.
Întrucât gingivostomatita felină cunoaște varii forme de manifestare clinică, protocolul terapeutic este multifactorial și direct corelat cu statusul clinic al pacientului, forma de manifestare a entității patologice, precum și cu răspunsul individual la terapie.
Având în vedere natura multifactorială a bolii gingivale feline, diagnosticul și tratamentul pot fi adesea dificile, iar în majoritatea cazurilor pacienții necesită tratament pentru boala dentară indiferent de cauza subiacentă.
Stabilirea unui plan terapeutic țintit nu este o știință exactă, ci o artă susținută de experiența clinică, de cunoștințe științifice solide și de colaborarea dintre medic și proprietar.
Tratamentul medicamentos
Recomandările terapeutice actuale pentru pacienții felini cu gingivostomatică cronică includ tratamentul parodontal și regim de îngrijire la domiciliu, astfel încât acumularea plăcii bacteriene să fie menținută la minimum.
Majoritatea felinelor domestice, însă, nu cooperează în mod adecvat în ceea ce privește acordarea de îngrijire la domiciliu (periaj, tratament medicamentos etc.), boala prezentând astfel o evoluție galopantă. Acești pacienți necesită adesea extracția premolarilor și molarilor, în unele cazuri grave fiind necesară îndepărtarea tuturor dinților.
Întrucât aspectele clinice ale gingivostomatitei feline îmbracă diferite caracteristici, această patologie poate necesita terapie antivirală, corticoterapie, imunomodulatoare sau antiinflamatoare nesteroidiene.
De primă intenție, pentru controlul imediat al gingivostomatitei feline, în majoritatea cazurilor se recomandă o doză mică până la moderată de prednison sau prednisolon, însă pentru o perioadă scurtă de timp.
Astfel, o doză de 2–4 mg/kg/zi timp de 7 zile, urmată de administrarea a jumătate din doza inițială până la 14 zile, este protocolul folosit în mod frecvent (2,4). Odată procesul inflamator controlat, doza de întreținere este de 0,5-1 mg/kg la 48 de ore (2).
Unele studii indică utilizarea ciclosporinei ca mijloc terapeutic imunomodulator cu beneficii pe termen lung în reducerea evenimentelor imunologice care contribuie la întreținerea acestei entități patologice feline (2).
Concomitent, literatura de specialitate recomandă aplicarea vitaminoterapiei A, precum și a suplimentelor minerale pe bază de zinc, ca adjuvant în procesele de reepitelizare (6).
Alte protocoale terapeutice
- Acetat de triamcinolonă 10 mg/administrare în combinație cu metronidazol 30-60 mg/kg/zi, la interval de 12 ore, timp de 10-15 zile (4,6).
- Levamisol 2-5 mg/kg/zi sau 30 mg/animal de trei ori pe săptămână plus clindamicină 5 mg/kg/12 ore timp de 3-4 săptămâni (7).
- Interferon intralezional – protocol aflat încă în evaluare clinică.
Profilaxie și îngrijire orală
Profilactic, se recomandă imperios igienizarea bucală prin realizarea detartrajului și periajului profesional, precum și administrarea de soluții pe bază de clorhexidină pentru menținerea igienei orale.
Tratamentul chirurgical
În cazul în care diversele protocoale terapeutice medicamentoase întârzie să ofere rezultatele dorite, se recurge la o terapie agresivă care poate include debridarea țesutului necrotic și extragerea dinților cu localizare adiacentă leziunilor.
Literatura de specialitate menționează faptul că în cazurile refractare la tratament, extracția tuturor premolarilor și molarilor poate fi necesară și are ca rezultat chiar diminuarea leziunilor dentare la distanță (1,6).
Studii din literatura de specialitate sugerează faptul că se obțin rezultate mai bune în cazul pacienților unde se intervine chirurgical timpuriu, spre deosebire de cei care urmează diverse terapii medicamentoase pentru o lungă perioadă de timp (4).
Totodată, durata de timp de peste un an între stabilirea diagnosticului și aplicarea procedurilor chirurgicale poate indica o oarecare rezistență din partea proprietarilor sau a medicului curant în ceea ce privește acceptarea extracțiilor dentare ca soluție terapeutică (4).
Leziuni de resorbție dentară
Adițional inflamației țesuturilor bucale moi, adesea dinții și osul din jur dezvoltă leziuni de resorbție.
Leziunile resorbtive radiculare pot să nu fie vizibile în timpul examenului oral deoarece coroana dentară este adesea mascată de hiperplazia țesutului moale gingival sau de prezența țesutului de granulație. Aceste leziuni pot fi evidențiate prin examen radiologic (1,5).
Extracția parțială a molarilor și premolarilor sau, în cazuri grave, a tuturor dinților poate fi cea mai potrivită opțiune în cazurile refractare la terapia medicamentoasă și/sau la pacienții necomplianți.
Rezultate clinice și prognostic
În prezentul studiu sunt prezentate câteva cazuri de feline domestice cu gingivostomatită cronică diagnosticată și tratată pentru lungi perioade de timp (între 1 și 3 ani) la care s-a intervenit chirurgical, rezoluția fiind completă.
În ciuda parcursului terapeutic anevoios și a faptului că terapia chirurgicală a fost instituită tardiv, ca ultimă opțiune, rezultatele au fost optime în cazul tuturor pacienților.
Studiile clinice raportează, într-o evaluare a răspunsului la extracții:
- 60% dintre pacienți – remisiune completă fără complicații;
- 20% – complicații ușoare fără necesitatea tratamentului;
- 13% – necesitatea continuării terapiei medicamentoase;
- 7% – lipsa răspunsului la tratamentele chirurgicale sau medicamentoase.
Importanța examenului radiologic
Odată decisă abordarea chirurgicală, examenul radiologic este esențial pentru evaluarea structurii dentare, a gradului de extindere a bolii parodontale, a resorbției radiculare și a eventualelor procese neoplazice.
Radiografiile dentare permit evaluarea leziunilor de resorbție și identificarea dinților cu pierderi semnificative care necesită extracție imediată.
Caz clinic
În Figura 1 este ilustrată evoluția unui pacient cu leziuni recidivante și agravante, după o serie de terapii medicamentoase complexe desfășurate pe o perioadă de peste 36 de luni.
S-a recurs la extracția dentară parțială (molari și premolari), iar rezoluția la 30 de zile post-operator a fost completă, fără necesitatea extracției incisivilor sau caninilor.
Igiena orală s-a realizat folosind soluții pe bază de clorhexidină, fără necesitatea unui protocol terapeutic medicamentos după vindecarea completă a leziunilor bucale și gingivale.
A.
B.
C.
Figura 1. Aspectul evolutiv – pre și postoperator într-un caz de gingivostomatită felină refractară la tratamentul medicamentos pentru o perioadă de 3 ani; Bibi, felină, mascul, Europeană, 6 ani – A. aspectul leziunilor bucale pre-operator; B. aspect ziua 4 post-operator; C. aspectul cavității bucale 30 zile post-operator, leziuni absente, fără procese inflamatorii rezoluție completă (original).
În Figura 2 este prezentată evoluția unui pacient cu gingivostomatită cu debut agresiv, complet refractară la terapie, cu boală parodontală asociată și depozite de tartru semnificative. Pacientul a prezentat evoluție satisfăcătoare post-extracție, cu o ușoară persistență a procesului inflamator, urmând un protocol terapeutic antiinflamator post-operator.
A.
B.
C.
Figura 2. Tratament chirurgical în gingivostomatita felină recurentă, refractară la terapia medicamentoasă – Lord, felină, mascul, British Shorthair, 5 ani
A. aspectul leziunilor pre-operator; B. aspectul cavității bucale post-operator, ziua 1;
C. aspectul cavității bucale 21 zile post-operator, leziuni absente, rezoluție completă (original).
În cazul pacienților geriatrici, cu boală parodontală avansată și depuneri însemnate de tartru, terapia de excizie chirurgicală atât a molarilor și premolarilor, cât și a țesutului moale afectat prezintă beneficii semnificative, un astfel de caz fiind prezentat în Figura 3, aspect pre și post-extracție. Se observă reducerea evidentă a proceselor de tip inflamator, chiar din a doua zi post-operator, în acest caz, în ciuda vârstei înaintate a pacientului, prognosticul fiind foarte bun.
A.
B.
Figura 3. Ablație chirurgicală – gingivostomatită felină și boală parodontală; Sisi, felină, femelă, Europeană, 11 ani
A. aspectul leziunilor și al arcadelor dentare pre-operator; B. aspectul cavității bucale ziua 2 post-operator (original).
Debridarea parodontală în gingivostomatita felină
Terapia gingivostomatitei începe cu tratamentul bolii parodontale, cu accent pe tratarea infecției parodontale.
Debridarea parodontală este adesea necesară și reprezintă tratamentul inflamației gingivale și parodontale prin îndepărtarea mecanică a iritanților de la suprafața dinților și rădăcinilor, în măsura în care țesuturile moi adiacente se mențin sau revin la o stare sănătoasă, neinflamată (3).
Debridarea parodontală se realizează fie cu instrumente ultrasonice, fie mecanic (Figura 4), accentul fiind pus pe îndepărtarea plăcii bacteriene și debridarea țesuturilor afectate.
Îndepărtarea calculului de tartru este secundară procedurii de debridare, însă reprezintă o etapă necesară, deoarece acesta contribuie la întreținerea bolii parodontale prin efectul său de retenție a plăcii bacteriene.
Debridarea supragingivală și subgingivală
Debridarea parodontală ar trebui să se concentreze pe două aspecte principale.
Debridarea supragingivală
Primul aspect este reprezentat de debridarea supragingivală, care constă în îndepărtarea întregii plăci accesibile și a calculului de retenție a plăcii situate pe coroana dentară, deasupra marginii gingivale.
Scopul acestei proceduri este de a sprijini menținerea sănătății țesuturilor gingivale (2,3).
Debridarea subgingivală
Al doilea obiectiv este reprezentat de debridarea subgingivală, care constă în îndepărtarea plăcii bacteriene situate în pungile parodontale inflamate, sub marginea gingivală.
Această etapă are rolul de a asigura un control suplimentar asupra dezvoltării plăcii bacteriene inaccesibile prin periajul uzual (3).
Protocolul medicamentos preoperator
În ceea ce privește protocolul terapeutic medicamentos preoperator, acesta vizează în principal limitarea utilizării unor doze mari de corticosteroizi, în special în cazul pacienților cu boală retrovirală.
Având în vedere efectele metabolice și imunosupresoare ale corticosteroizilor, unele studii clinice (4) sugerează posibilitatea unor rezultate postoperatorii mai puțin favorabile.
Vindecarea întârziată a țesuturilor și predispoziția crescută la infecții oportuniste, determinate de un răspuns imun potențial compromis, pot reprezenta complicații postoperatorii importante.
A.
B.
Figura 4. Aspecte intra-operatorii la pacienții felini cu gingivostomatită – detartrajul, debridarea leziunilor și evaluarea integrității arcadelor dentare (original)
Indicațiile terapiei chirurgicale
Chirurgia orală trebuie luată în considerare atunci când boala parodontală este avansată și există un grad semnificativ de deteriorare dentară, aspecte care întrețin și favorizează inflamația gingivală și bucală.
În acest context, se recomandă îndepărtarea tuturor resturilor radiculare, iar alveoloplastia trebuie finalizată prin eliminarea oricăror margini osoase ascuțite.
Totodată, ca parte integrantă a terapiei chirurgicale, parodonțiul afectat și țesuturile inflamatorii sau necrozate trebuie debridate corespunzător.
Managementul postoperator
După extracție, pacientul va beneficia de terapie de susținere și analgezie până la vindecarea completă a leziunilor și a locurilor de extracție.
În cazurile complicate, se recomandă hrănirea parenterală pentru a asigura un aport nutrițional adecvat în perioada de recuperare.
Pentru prevenirea osteitei alveolare postextracționale, cauzată frecvent de infecții secundare sau de persistența unor fragmente osoase și dentare devitalizate, este recomandată evitarea tehnicilor de extracție traumatice (5).
Recuperarea postoperatorie
Procesul de recuperare postoperatorie durează, de regulă, câteva săptămâni și este influențat de numărul extracțiilor efectuate, precum și de vârsta și statusul clinic al pacientului.
În situațiile în care inflamația persistă la nivelul locului operator, se recomandă efectuarea unui nou examen radiologic pentru excluderea retenției radiculare, a prezenței fragmentelor dentare reziduale la nivel alveolar sau a osteomielitei cronice.
Protocolul de extracție dentară
În general, se recomandă inițial extracția molarilor și a premolarilor.
În cazurile particulare în care semnele clinice nu se remit complet, caninii și incisivii trebuie, de asemenea, extrași, prin proceduri chirurgicale separate.
Concluzii
În cazul pacienților felini cu gingivostomatită cronică recidivantă, este esențială asocierea terapiei medicamentoase cu un protocol riguros de igienă orală la domiciliu.
Acest obiectiv este însă adesea dificil de realizat în cazul pisicilor necooperante. În astfel de situații, singura metodă eficientă de remitere a simptomatologiei rămâne terapia chirurgicală, prin extracții dentare parțiale sau totale.
Prin intervenția chirurgicală sunt eliminate țesuturile colonizate de microorganisme, împreună cu vârfurile radiculare și eventualele sechestre osoase, procesul de vindecare fiind posibil doar la nivelul unui epiteliu sănătos și intact.
Importanța examenului radiologic
Examinarea radiologică este indispensabilă pentru evaluarea structurilor dentare și pentru determinarea gradului de extindere a bolii parodontale.
De asemenea, aceasta permite evaluarea resorbției radiculare, identificarea eventualelor procese neoplazice și monitorizarea pacientului atât înainte, cât și după extracțiile dentare.
Eficiența terapiei chirurgicale
Atât în cazul pacienților incluși în acest studiu, cât și în numeroase cercetări publicate în literatura de specialitate, terapia chirurgicală a determinat rezoluția totală sau parțială a procesului inflamator la pacienții cu forme recidivante și refractare la tratamentul medicamentos.
Aceste rezultate susțin eficiența terapiei chirurgicale ca opțiune terapeutică majoră în managementul gingivostomatitei cronice feline.
Bibliografie
- Kim CG, Kwon D, Lee K, Kim SE, Jo HM. The prevalence of reasons for tooth extraction in cats. Front Vet Sci. 2025;12:1626701. Published 2025 Jul 14. doi:10.3389/fvets.2025.1626701
- Lyon KF. Gingivostomatitis. Vet Clin North Am Small Anim Pract. 2005;35(4):891-vii. doi:10.1016/j.cvsm.2005.02.001
- Niemiec BA. Periodontal therapy. Top Companion Anim Med. 2008;23(2):81-90. doi:10.1053/j.tcam.2008.02.004
- Silva M, Fernandes M, Fialho M, Mestrinho L. A Case Series Analysis of Dental Extractions’ Outcome in Cats with Chronic Gingivostomatitis Carrying Retroviral Disease. Animals (Basel). 2021;11(11):3306. Published 2021 Nov 19. doi:10.3390/ani11113306
- Scheels JL, Howard PE. Principles of dental extraction. Semin Vet Med Surg Small Anim. 1993;8(3):146-154.
- Şindilar EV, Paşca S. Research on idiopathic stomatitis in cats. Scientific Works. C Series. Veterinary Medicine. 2012;58(4):338-351.
- Williams CA, Aller MS. Gingivitis/stomatitis in cats. Vet Clin North Am Small Anim Pract. 1992;22(6):1361-1383. doi:10.1016/S0195-5616(92)50132-2
