Ce este lupsul eritematos ?
Lupsul eritematos cuprinde o varietate de modificari patologice a caror lait-motiv il reprezinta anomaliile imunologice. Cea mai des intalnita varianta o reprezinta lupusul eritematos sistemic.
Cauze
Etiopatogeneza lupusului eritematos este data de 3 mari grupe de factori favorizanti – genetici, hormonali, de mediu. Apoi, procesul de etiopatogeneza presupune activarea celulelor T, activarea policlonala a celulelor B si a citokinelor. Dupa aceasta triada de factori inductori a semnelor clinice, se observa din punct de vedere clinic modificari patologice cauzate de complexele imun-mediate, de modificari produse de actiunea imediata a autoanticorpilor cat si apoi de efectele functionale ale autoanticorpilor.
Din punct de vedere genetic, se pare ca ciobanescul german este cea mai predispusa rasa la a dezvolta lupus eritematos.
Influenta statusului hormonal devine evidenta la femelele tinere adulte. Acestea sunt deja castrate de cele mai multe ori. De asemenea, la fel este si cazul pentru masculii deja castrati.
Influenta factorilor de mediu devine marcanta datorita actiunii spectrului UV al luminii solare. Acest tip de radiatie solara produce leziuni nucleare la nivel celulelor din stratul bazal cutanat, rezultand un antigen nuclear exprimat la nivelul fetei externe a membranei celulare. La randul sau, acest factor cauzeaza producerea de leziuni celulare produse de catre anticorpi cat si de alte celule ale sistemului imunitar, inducand in cele din urma apoptoza si moartea celulara. Acest aspect induce infiltratul limfohistiocitic si depozitele de imunoglobuline la nivelul jonctiunii dermo-epiteliale a pielii.
Anumite medicamente pot produce leziuni foarte similare lupusului, cum ar fi: izoniazida, fenitoina, procainamida, clorpromazina si hidralazina. S-a mai constat o predilectie a medicamentelor ce pot produce in vitro interactiuni cu ADN-ul si cu alte proteine nucleare, rezultand o productie de antigene sporita. De asemenea, nu se exclude nici rolul favorizant al unor agenti infectiosi, cum ar fi virusul Epstein-Barr la pacientii tineri.
Patogeneza
Limfopenia este o caracteristica a lupusului eritematos. Sunt targhetate celulele T, in special liniile citotoxice/supresoare CD8. Acest aspect este exprimat printr-o crestere cantitativa a autoanticorpilor de tip limfocitotoxic, ceea ce in schimb se manifesta printr-o rata mai mare a apoptozei a limfocitelor.
Functiile citotoxice rezultate din actiunea celulelor NK din actiunea anticorpilor sunt deficitare in lupusul eritematos, ceea ce se traduce printr-o eliminare deficitara a oricarui angent patogen viral.
Semne clinice
Aspecte lezionale cutantate se observa in pana la 50% din cazuri, acestea aparand ca zone de eritem si usoara alopecie putand merge pana la ulceratii generalizate. Indiferent de aplitudinea lor, leziunile apar simetric. Alte semne sunt similare unei dermatite pruriginoase seboreice, ulceratii muco-cutanate care se raspandesc ulterior in mai multe zone din corp. Depigmentarea zonelor de piele inchise la culoare de la nivelul nasului sau periocular, urmata de eitem, ulceratii si crustizarea acestor zone este tipica pentru lupus discoid. Adesea se poate observa extinderea marcanta a zonelor de alopecie focala. La nivelul pernutelor se pot observa ulceratii, acestea putand fi ulterior acoperite cu cruste.
Cea mai des intalnita simtomatologie este cea de la nivel articular, afectand pana la 90% din pacienti. Simptomatologia este in general simetrica, pluriarticulara, nedeformanta si noneroziva. Articulatiile afectate pot fi edematiate si dureroase, insa examenul rediologic nu deceleaza schimbari notabile de structura osoasa.
Modificarile hematologice sunt marcante in pana la 60% din cazuri. Acestea pot fi de natura imunmediata, asociate cu testul Coombs pozitiv, anemie cronica, trombocitopenie (in special cand este asociata cu sangerari petesiale sau echimoze).
Modificarile sistemului urinar sunt evidentiate prin proteinurie marcanta ce poate duce la azotemie si insuficienta renala.
La nivel bucal se poate observa stomatita ulcerativa, la nivelul palatului dur cat si a palatului moale, decelabila in pana la 20% din cazuri.
La nivel cardiac se observa pleurita si pericardita in pana la 10% din cazuri.
Mai pot aparea modificari de comportament, convulsii, hiperestezie, polineuropatie, sindrom febril ce nu raspunde la administrarea de antibiotic ci doar la administrarea de corticosteroizi.
Diagnostic
Diagnosticul de certitudine este cel de natura histopatologica, unde se poate observa la microscop, dermatita lichenoida si hidropica ce urmeaza jonctiunea dermo-epiteliala si se poate extinde la nivelul foliculului pilos. Se mai poate observa apoptoza celulelor bazale si suprabazale, aspecte vacuolizante la nivel subepidermic.
Imunofluorescenta directa sau imunohistochimia arata prezenta depozitelor liniare de imunoglobuline si de complement la nivelul jonctiunii dermoepiteliale.
Debutul lupusului eritematos este in general insidios, iar semnele clinice apar in asociatii disparate, pe parcursul mai multor luni sau chiar ani.
Terapie
Tratamentul se formuleaza in functie de manifestarile clinice predominante.
Ca si linie generala, se incepe cu administrare orala de prednisolon. In formele acute, se pot folosi azatioprina sau clorambucil, cu reducerea la jumatate a dozei de corticosteroizi.
In momentul aparitiei anemiei imunmediate se poate administra IV ciclofosfamida, in faza initiala, apoi pentru intretinere se poate recurge la forma orala.
O alta combinatie terapeutica este cea dintre prednisolon si levamisol, medicamentele fiind administrate alternativ.
Prognostic
Prognosticul pe termen lung este rezervat.
Fig. 1: aspect cutanat de lupus eitematos, inainte si dupa inceperea terapiei. Sursa: Effective treatment of canine chronic cutaneous lupus erythematosus variants with oclacitinib: Seven cases; autor R.G. Harvey et al.
Fig. 2: aspecte de lupus eritematos localizat la nivel nazal (a), anal (b), interdigital (c). Sursa: Mucocutaneous lupus erythematosus in dogs (21 cases); autor Thierry Olivry et al.
