Mia – Parvoviroza

mia-parvoviroza

Ce este parvoviroza la caini si care sunt simptomele acesteia ?

Parvoviroza canina este o boala infectioasa virala grava a caninilor, cunoscuta si sub numele de gastroenterita transmisibila. 

Virusul responsabil este clasificat ca Parvovirus Canin Tip 2 (CPV 2), pentru a-l distinge de un alt Parvovirus (CPV 1) gasit in fecalele cainilor, fara semnificatie patologica. 

Este un virus foarte rezistent, capabil sa supravietuiasca in mediu pana la sase luni , principalul motiv al ratei mare de infectie. 

Afecteaza in primul rand puii, desi cainii adulti imunocompromisi sau cainii nevaccinati sunt, de asemenea, susceptibili.

Astazi va povestim despre MIA , o catelusa in varsa de 2 luni care s-a prezentat la clinica noastra veterinara cu voma , inapetenta , scaun hemoragic ( urat mirositor ) , mucoase roz , colica abdominala , temperatura 39,1 .

In urma investigatiilor ( analize de sange – examen hematologic cu un hematocrit scazut 37,1% ( 39-56 ), examenul biochimic – cu usoare modificare la nivel hepatic , testul rapid de Parvoviroza-Coronaviroza-Giardia cu pozitivare la PARVOVIRUS CANIN  ( CPV ); Examen ecografic – prezenta de gastroenterita, fara alte patologii asociate.

Pacientul a fost imediat pus pe tratament perfuzabil si injectabil si izolarea acestuia intr-o camera speciala .

 Tipul de parvoviroza pe care MIA l-a dezvoltat este cu afectarea sistemului digestiv – cea mai întâlnita forma a parvovirusului canin și se manifesta prin apariția varsaturilor, diareei, scaderii în greutate și lipsei poftei de mancare;

mia parvoviroza

A doua zi , MIA a inceput sa se simta mai rau , hematocritul usor mai scazut fata de ziua precedenta, a inceput sa vomite si sa aibe scaun diareic fara prezenta sangelui .

In ziua 3 s-a observat si prezenta parazitilor intestinali; starea de sanatate generala s-a imbunatatit. Tratamentul a fost completat cu un produs impotriva parazitozelor intestinale.

In ziua 5 , MIA se simte mult mai bine , fara voma si scaun diareic , a mancat foarte bine , iar examenul hematologic este vizibil imbunatatit.

MIA pleaca acasa dupa 5 zile de tratament la terapie intensiva . O asteptam sa contiuam schema de vaccinare in 2 saptamani.

Parvoviroza este o boala fara tratament specific, si frecvent se complica atunci cand exista alte patologii suprapuse (parazitoze intestinale, anemie severa, volvulus/invaginatie), de aceea este necesara internarea pacientului pe toata perioada tratamentului si monitorizarea cu atentie prin repetarea investigatiilor sangvine si efectuarea unui examen ecografic.

Nu toti cainii se recupereaza rapid , MIA este un caz fericit.

Lasă un comentariu