Continut
Definirea conceptului de "ingrijire paleativa veterinara".
Ingrijirea paleativa veterinara consta in aplicarea procedurilor medicale de management al durerii, al anxietatii, al scaderii intensitatii activitatii fizice, al scaderii sau disparitiei apetitului, al deprecierii constientei pacientului, cat si a oricaror alte simtome rezultante dintr-o patologie incurabila sau debilitanta. Acea perioada a oricarui organism biologic cunoscuta sub denumirea de “batranete“ se incadreaza si ea la randu-i in conceptul de ingrijire paleativa veterinare. Rezultatul dorit al ingrijirii paleative veterinare il reprezinta imbunatatirea starii generale fizice si mentale a pacientului animal. Stoparea evolutiei starii de boala poate reprezenta un deziderat, insa de cele mai multe ori doar la nivel teoretic, pentru ca practic este imposibil de cele mai multe ori, in pricipal prin prisma diagnosticului stabilit de boala incurabila sau debilitanta.
In mod curent, in mentalul colectiv ingrijirea paleativa este asociata cu varsta foarte inaintata sau un stadiu foarte avansat de boala incurabila a pacientului animal, atunci cand proprietarul este pus in fata unei alegeri extrem de dificile, a alege intre prelungirea vietii companionului necuvantator mult iubit prin orice mijloace sau eutanasia. Medicul veterinar curant poate recomanda ingrijirea paleativa in orice situatie in care este necesara limitarea suferintei unui pacient.
Comunicarea dintre proprietar si medicul veterinar curant
Este important sa se creeze de catre medicul veterinar curant cadrul unei discutii sincere si fara echivoc cu privire la situatia de moment cat si perspectivele de viitor ale pacientului in cauza, intr-o maniera plina de compasiune. Aceasta discutie va stabili o relatie de incredere reciproca intre partile implicate in ingrijirea pacientului (proprietar-medic curant-echipa de la paliatie) cat si va facilita luarea oricarii decizii cu privire la pacient. Medicul veterinar va avea in vedere sa comunice diagnosticul intr-o maniera sensibila, anticipand impactul emotional puternic negativ pe care il va avea acest lucru asupra proprietarului.
Un lucru de care trebuie tinut cont este ca desi cel mai adesea pacientul supus ingrijirii paleative este unul de varsta inaintata, proprietarul fiind in cele mai multe cazuri pregatit psiho-emotional, sau cel putin asa se considera respectiva persoana, insa in momentul in care i se comunica un diagnostic cu prognostic grav, proprietarul va reactiona sub imperiul emotiilor de moment provocate de aceasta veste teribila. Se recomanda ca informatiile cu privire la diagnostic, prognostic si ingrijire post-diagnostic sa fie furnizate proprietarului treptat, putin cate putin, pentru ca acesta din urma sa aiba timp sa inteleaga in timp ce i se comunica informatia, proprietarul sa reactionze emotional ca mai apoi acesta sa redevina stapan pe sine. Putem recomanda urmatoarea abordare: medicul curant intreaba proprietarul cat de mult doreste acesta sa stie despre diagnostic si prognostic si sa se comunice in functie de raspunsul la respectiva intrebare; apoi informatia poate fi fragmentata in asa fel incat sa fie asimilata si acceptata mai usor. Se pot utiliza cuvinte si expresii comune pentru a facilita intelegerea diagnsoticului, termenii stiintifici fiind de multe ori neintelesi sau intelesi gresit, aspecte care pot duce la neintelegeri grave.
In expunerea schemei propuse de ingrijire paleativa se poate include si cel putin un aspect mai datator de speranta (medicina nu este o stiinta exacta iar biologia animala nu este matematica, existant in totdeauna sanse, chiar daca de cele mai multe ori teoretice).
Ca si metodologie de comunicare a noutatilor cu conotatie negativa despre un pacient proprietarului acestuia, se recomanda a se face acest lucru fata in fata, cand medicul veterinar curant nu este presat de o consultatie ulterioara. Concluzia discutiei respective ar trebui sa raspunda la intrebarea urmatoare: “Ce preferati pentru acest pacient: sa traiasca cat mai mult posibil sau sa traiasca cu cea mai buna calitate a vietii posibila?“ Raspunsul va constitui baza viitorului plan de ingrijire paleativa pentru pacientul in cauza.
Managementul durerii
Durerea este un simtom aproape ubicvitar observat de medicul veterinar curant la pacientul animal ca urmare a multor afectiuni, insa din prisma aplicarii ingrijirii paleative veterinare, durerea este intalnita in afectiunile legate de varsta inaintata la animale, in afectiuni oncologice cat si in afectiuni neurologice.
Managementul durerii isi propune localizarea focarului dureros, descrierea cauzei acestuia si gasirea unei modalitati practice de a tine simptomatologia la un nivel suportabil.
Mai trebuie avut in vedere faptul ca un pacient animal isi exprima senzatia de durere nu doar prin vocalizari (latrat specific, urlet) sau agresivitate fata de proprietar cat si prin modificari mai subtile de comportament (bea mai multa apa, scaderea uneori pana la disparitie a apetitului, preferinta pentru decubit pe suprafete mai reci, prelungirea decubitului in general).
Managementul progresiei simtomatologice a afectiunii primare si decizia de eutanasie
Acest aspect este unul din pilonii ingrijirii paleative ca si concept medical, pentru ca progresia bolii care necesita paliatie este inevitabila in cele mai multe situatii. De asemenea, este un aspect care trebuie explicat exhaustiv proprietarului pentu a nu exista neintelegeri pe viitor, iar intocmirea unui document tip “proces verbal“ semnat de proprietar in aceasta directie nu poate fi decat benefic pentru ambele parti. Proprietarului i se va explica fiecare scenariu cunoscut din punct de vedere medical al evolutiei situatiei patologice pentru a-i da un sentiment de control asupra situatiei cat si pentru a se anticipa nevoile materiale si financiare necesare ingrijirii paleative a pacientului.
Punctul terminus al evolutiei bolii primare il va constitui decesul pacientului, care poate surveni de la sine sau poate surveni asistat. Prima situatie nu necesita pregatiri speciale din partea proprietarului din momentul in care acesta a acceptat situatia pacientului insa a doua posibilitate constitue una din cele mai dificile decizii de luat vreodata din partea proprietarului.
Decizia de eutanasie va fi luata de catre proprietarul legal al pacientului paleat la sfatul medicului veterinar curant. Cu siguranta proprietarul legal nu va lua aceasta decizie decat dupa deliberari impreuna cu restul familiei, iar acest acord va fi exprimat in scris, intocmindu-se o cerere tipizata, cu valoare legala, care poate fi descarcata de pe pagina din RECS (Registrul Electronic al Cainilor cu Stapan) a pacientului paleat. Atentie! Este obligatoriu ca medicul veterinar curant sa se asigure ca toate formalitatile legale cu privire la decizia de eutanasie sunt indeplinite inainte de efectuarea respectivului act medical. Este indicat ca proprietarul sa nu se simta presat in niciun fel de catre medicul veterinar curant in luarea deciziei, in caz contrar vor surveni resentimente la adresa acestuia din urma, care vor distruge increderea pe care o are proprietarul in medicul veterinar.
Decizia de recomandare a eutanasiei pacientului paleat de catre medicul curant poate surveni atunci cand se observa persistenta unui sindrom de durere cronica care nu mai poate fi manageriat medicamentos. Daca decizia de eutanasie se ia sub imperiul unor crize de durere acuta sau supraacuta, de cele mai multe ori se va ajunge la regretarea deciziei, pentru ca in fazele acute si supraacute de durere se poate recurge la modificari de urgenta a managementului medicamentos curent, aspect care poate dura pana sa se observe eventualele efecte sau lipsa acestora. Insa pentru medicul veterinar curant cea mai delicata situatie va surveni, fara doar si poate, atunci cand va fi informat de proprietarul pacientului paleat ca acesta din urma nu mai are dispozitia psihologica si/sau materiala de a mai continua ingrijirea paleativa pentru propriul animal. Parerea acestui autor este ca aceasta situatie este una din cauzele pentru care rata de suicid este printre cele mai ridicate la nivelul profesiei de medic veterinar fata de alte profesii.
Se poate aduce in discutie ce se va face cu trupul neinsufletit doar dupa ce proprietarul pacientului a acceptat ideea decesului survenit sau a efectuarii eutanasiei. In mod curent, se poate opta pentru incinerare la comun sau pentru incinerare seprata, caz in care proprietarul ca primi urna cu cenusa celui care a fost companionul sau necuvantator.
Concluzii
Paleatia pentu animale de companie este un capitol foarte vechi si foarte neglijat al medicinei veterinare. Medicul veterinar este pus destul de des in cariera sa in fata necesitatii de a oferi ingrijiri paleative pentru un pacient, insa sa refuze pentru cu considera ca nu este pregatit pentru asta.
Consideram ca este nevoie de un pic de curaj si bunavointa in primul rand din partea medicului veterinar pentru a reduce discomfortul pacientului, el beneficiind de multe ori de dorinta proprietarului pacientului paleat de a se face tot ce se poate pentru pacient. Ramane la latitudinea medicului veterinar daca raspunde la aceasta provocare.
