Pierderea auzului la catei pana la 1 an de viata, de rasa ciobănesc german, este o problemă semnificativă de sănătate care le poate afecta calitatea vieții. În timp ce unii câini pot prezenta surditate congenitală din cauza factorilor genetici, alții isi pot pierde auzul din diverse cauze, cum ar fi infecții, traume sau expunerea la zgomote puternice. Detectarea surzeniei și intervenția precoce sunt cruciale în gestionarea stării și asigurarea bunăstării câinilor afectați. În rândurile de mai jos, vom explora tipurile de pierdere a auzului, simptomele, cauzele, metodele de diagnosticare și opțiunile de tratament disponibile pentru tinerii ciobănești germani care suferă de această afecțiune. De asemenea, vom evalua impactul pierderii auzului asupra comportamentului și dresajului acestor câini, precum și măsurile preventive care pot fi luate pentru a le proteja auzul.
Semnele comune ale pierderii auzului la tineretul de ciobanesc german se pot manifesta atât sub formă de simptome fizice, cât și de modificări comportamentale. Proprietarii pot observa că patrupedul lor arată mai puțin răspuns la stimulii auditivi, acestia nu reacţionează la strigarea numelui sau la sunete familiare. Indicatorii fizici includ scuturarea sau înclinarea frecventă a capului, care poate fi încercarea unui câine de a-și curăța urechile dacă experimentează disconfort sau auz redus. Pot apărea și schimbări de comportament: un ciobanesc german cu pierdere de auz poate deveni mai puțin receptiv la comenzi, poate părea dezorientat sau își poate schimba tiparele de lătrat sau vocalizare. Este esențial ca proprietarii să observe orice zgârieturi persistente la urechi, roșeață sau scurgeri, care ar putea sugera o problemă care cauzează pierderea auzului. Dacă se observă astfel de simptome, este esențial să solicitați prompt asistență veterinară pentru a trata orice infecții sau afecțiuni care ar putea contribui la deficiența de auz.
Surditatea prezentă la naștere poate fi moștenită sau poate rezulta din leziuni toxice sau virale aduse cățelușului nenăscut în curs de dezvoltare. Culorile Merle și blana albă sunt asociate cu surditatea la naștere la câini și alte animale. Rasele de câini afectate în mod obișnuit includ pe langa Ciobanescul German si Dalmatianul, Bull Terrier, Australian Heeler, Catahoula, English Cocker Spaniel, Parson Russell Terrier și Boston Terrier. Lista raselor afectate (acum aproximativ 100) continuă să se extindă și se poate modifica datorită popularității rasei și eliminării defectului prin reproducere selectivă.
Surditatea dobândită poate rezulta din blocarea canalului urechii externe din cauza inflamației pe termen lung (otita externă) sau a cerii excesive a urechii. Poate apărea și din cauza unei rupturi de timpan sau a unei inflamații a urechii medii sau interne. De obicei, auzul revine după ce aceste tipuri de afecțiuni sunt rezolvate.
Cauzele permanente ale surdității dobândite includ traumatisme ale porțiunii dure a osului temporal care înconjoară urechea internă, zgomote puternice (de exemplu, focuri de armă, atificii, explozie de cauciuc), condiții în care există o pierdere sau distrugere a mielinei (materialul gras care înconjoară unele celule nervoase), medicamente toxice pentru ureche (de exemplu, antibiotice aminoglicozide sau aspirina), anestezie, tumori care implică urechea sau trunchiul cerebral și degenerarea cohleei la câinii în vârstă. Surditatea la o ureche sau pierderea parțială a auzului, sau ambele, este posibilă în unele dintre aceste cazuri. Degenerarea cohleei la câinii în vârstă este cea mai frecventă cauză a surdității dobândite.
Diagnosticul surdității necesită o observare atentă a răspunsului animalului la sunet. Răspunsul la atingere, miros și obiecte care pot fi văzute trebuie diferențiat de răspunsul la sunet. La animalele tinere sau la animalele ținute în grupuri, surditatea poate fi dificil de detectat, deoarece individul evaluat va urmări răspunsul celorlalți din grup. Dacă animalul este observat singur, după o vârstă în care răspunsurile la sunet sunt previzibile (aproximativ 3 până la 4 săptămâni pentru câini), atunci surditatea poate fi detectată.
Semnul principal al surdității este incapacitatea de a răspunde la un sunet din exterior, de exemplu, lipsa reflexului de trezire la un câine adormit sau incapacitatea de a localiza sursa unui sunet. Alte semne includ comportament neobișnuit, cum ar fi lătrat excesiv, voce neobișnuită, hiperactivitate, confuzie atunci când sunt date comenzi vocale și lipsa mișcării urechii. Un animal care a devenit treptat surd, ca la bătrânețe, poate să nu răspundă la împrejurimi și să para ca refuza să răspundă la apelul proprietarului.
Surditatea la o ureche este greu de detectat, cu excepția unei observații atente sau a testelor electronice de diagnosticare pe care le poate efectua un medic veterinar la un cabinet specializat. Examinarea urechii externe folosind un otoscop (un instrument care permite unui medic veterinar să vadă în canalul urechii), raze X, tomografie computerizată (CT), imagistica prin rezonanță magnetică (IRM) și examinarea neurologică pot dezvălui cauza, în special în cazurile de surditate dobândită. Testarea electronică este utilă în evaluarea auzului la cățelușii din rase predispuse la surditate la naștere.
Surditatea datorată blocării canalului urechii externe răspunde de obicei la un tratament chirurgical sau medical adecvat. Această surditate nu este de obicei completă. Surditatea datorată infecțiilor bacteriene ale urechii medii și interne poate răspunde la tratamentul cu antibiotice. Dacă surditatea se datorează unui zgomot intens persistent sau unei traume, recuperarea este puțin probabilă. Recuperarea după surditatea cauzată de medicamentele toxice pentru ureche este rară.
Surditatea ereditară poate fi eliminată dintr-o rasă prin eliminarea purtătorilor identificabili din programul de reproducere.
Câinii surzi nu par să experimenteze durere sau disconfort din cauza afecțiunii. Cu toate acestea, îngrijirea unui câine care este surd la ambele urechi necesită mai multă dedicare decât a deține un câine care auz. Acești câini sunt mai susceptibili de a tresări, ceea ce poate duce la mușcături. Acești câini sunt, de asemenea, mai puțin protejați de anumite pericole, cum ar fi vehiculele cu motor.
Asistarea unui ciobanesc german cu pierderea auzului presupune adaptarea metodelor de comunicare si asigurarea ca mediul lor este sigur. Antrenarea câinelui să răspundă la semnalele mâinii sau la indiciile de atingere poate fi o modalitate eficientă de a comunica fără a te baza pe sunet. De exemplu, călcând pe pământ poate produce vibrații pe care un animal de companie cu deficiențe de auz le poate simți, atrăgându-i astfel atenția. De asemenea, este important să-ți abordezi câinele într-un mod care să nu-l sperie, cum ar fi atingandu-l cu palma pentru a-i spune că ești în apropiere. În plus, ținerea câinelui în lesă sau într-o zonă sigură îl poate împiedica să rătăcească, deoarece este posibil să nu audă pericolele apropiindu-se sau să nu poată urma indiciile auditive înapoi acasă. Microciparea și utilizarea zgarzilor cu etichete de identificare sunt, de asemenea, recomandate pentru o identificare ușoară. Controalele veterinare regulate pot ajuta la monitorizarea sănătății câinelui și la gestionarea oricăror factori care contribuie la pierderea auzului. Crearea unui mediu de rutină și consecvent poate ajuta câinele să se simtă mai în siguranță și să reducă anxietatea asociată cu pierderea auzului.
Activitățile de îmbogățire pentru un ciobănesc german cu deficiențe de auz ar trebui să-și angajeze celelalte simțuri și să ofere stimulare mentală. Jocurile olfactive, în care câinele își folosește simțul mirosului pentru a găsi recompense sau jucării, pot fi deosebit de pline de satisfacții și de captivante. Jucăriile interactive care distribuie dulce atunci când sunt manipulate pot oferi, de asemenea, provocări mentale și recompense. Activitățile bazate pe alimente, cum ar fi alimentatoarele cu puzzle, încurajează abilitățile de rezolvare a problemelor. Încorporarea mai multor interacțiuni tactile prin diferite texturi sau jucării le poate stimula simțul tactil. Exercițiul fizic rămâne crucial, așa că plimbările în medii noi în care pot explora diferite terenuri și mirosuri pot fi benefice. Sesiunile de antrenament folosind semnale de mână sau indicii de atingere pot întări comunicarea dintre câine și proprietar, oferind atât angajament mental, cât și întărirea legăturii. În cele din urmă, jocurile simple, cum ar fi ascunselea, în care câinele trebuie să găsească stăpânul sau o jucărie ascunsă, pot fi adaptate pentru a se baza mai puțin pe auz și mai mult pe văz și miros. Aceste activități nu numai că îmbogățesc viața câinelui, dar ajută și la menținerea bunăstării și fericirii acestuia.
Crearea unei grădini senzoriale pentru un ciobanesc german poate fi o modalitate încântătoare de a-și îmbogăți mediul, mai ales dacă suferă de pierderea auzului. Începeți prin a selecta o varietate de plante prietenoase cu câinii care înfloresc în diferite anotimpuri pentru a oferi stimulare vizuală și interes pe tot parcursul anului. Încorporați diferite texturi sub picioare, cum ar fi iarba, nisipul și pietrele netede, pentru a le implica simțul tactil. Luați în considerare adăugarea unui element de apă atât pentru sunetul liniștitor pe care îl oferă, cât și pentru ocazia ca câinele dvs. de a se juca și de a se răcori. Introduceți plante parfumate precum levănțica, rozmarinul și mușețelul, care pot avea un efect calmant și le pot stimula simțul mirosului. Pentru experiențe tactile, includeți obiecte precum paturi moi, jucării de mestecat robuste și elemente interactive care încurajează explorarea și jocul. Nu uitați să asigurați zone umbrite pentru odihnă și locuri adăpostite pentru a vă proteja de intemperii. Prin rotirea funcțiilor și prin introducerea de jucării sau arome noi, puteți păstra grădina proaspătă și interesantă pentru ciobanescul dvs. german. Asigurați-vă întotdeauna că toate plantele și materialele sunt sigure pentru câini, pentru a preveni orice riscuri pentru sănătate. Cu aceste elemente, o grădină senzorială poate deveni un sanctuar pentru animalul tău de companie, răspunzând nevoilor acestuia și sporindu-i bunăstarea.
