Cum se hranesc corect cateii de companie  cu hrana de la pet-shop

In urmatoarele randuri vom incerca sa dezbatem problematica hranirii corecte a cainilor de companie cu hrana din pet-shop. Suntem constienti ca acest tip de hrana este in general o alegere a proprietarului, animalutele respective in mediul lor natural avand la dispozitie cu totul altceva decat hrana preparata industrial. In salbaticie, speciile de caini nedomesticiti mananca rozatoare, ierbivore de talie mica, pasari de talie mica, insecte, serpi, soparle si chiar fructe coapte si iarba. Din punct de vedere metabolic, cateii domestici nu difera foarte mult de rudele lor din salbaticie, hrana lor avand nevoie de aceiasi constituenti analitici (proteina, grasime, glucide, fibre) si in aproximativ aceleasi concentratii si cantitati. Acest aspect este de multe ori trecut cu vederea de catre proprietari, acestia alegand de multe ori fie ceva foarte ieftin cu prea putina proteina (nepotrivit pentru animelele de rasa) sau, mai rar, mai scump, cu prea multa proteina (la fel de nepotrivit pentru animalele de rasa).

In tabelul de mai jos se observa o crestere aproape constanta a numarului de persoane posesoare de animalute de companie la nivelul Uniunii Europene, acest aspect reflectandu-se si in cresterea activitatii la nivel de pet-shop-uri, saloane de cosmetica canina-felina cat si in cabinetele veterinare. Medicul veterinar generalist care a acumulat o experienta in clinica de animale de companie de generele mici poate a observat o incidenta constanta a cazurilor de alimentatie deficitara la animalele de companie, principala deficienta fiind in administrarea incorecta a hranei procurata de proprietar in general din pet-shop-uri.

Figure 1 Evolutia numarului de proprietari de animale de companie la nivelul Uniunii Europene, intervalul 2010 – 2022.

Hrana vanduta in pet-shop-uri este una de tip industrial, ea venind in general ambalata si cu instructiuni de administrare pe verso, pe langa descrierea ingredientelor si a constituentilor analitici. Putem sa consideram ca, in general, nu exista mancare de proasta calitate, mergand pe principiul ca astazi tot ce exista pe piata in acest sens a trecut printr-o faza de autorizare-evaluare, in schimb existand mancare potrivita si mancare nepotrivita pentru un anume catel de companie.

Si atunci ce trebuie avut in vedere cand alegem o mancare din pet-shop? Cum am mentionat mai sus, sunt cateva repere dupa care ne putem orienta in aceasta alegere. Pe spatele oricarui ambalaj de hrana industriala exista un tabel de parametri analitici, exprimati procentual dar si cantitativ.

Proteina/Proteina cruda – reprezinta cantitatea totala de proteina continuta intr-o suta de grame de produs. Acest parametru analitic contine suma tuturor moleculelor de natura proteica, molecule implicate direct in procesele de crestere, reparare si regenerare a tesuturilor animale. Ca si sursa de provenienta a proteinelor, acestea pot fi de origine animala sau vegetala. Procentual vorbind, proteina din hrana industriala constitue intre 18% si 35%. Orientativ vorbind, in caz de alergie alimentara la unul sau mai multe tipuri de proteina, se opteaza pentru o hrana tip “hipoalergenic“ cu un continut de proteina din cel mult doua surse (vegetala, de obicei soia, si animala, de obicei gaina sau curcan) reprezentant intre 8% si 18%. In caz ca animalutul este in crestere, este in convalescenta, este gestanta sau alapteaza se poate administra o hrana mai bogata in proteina, cu cel putin 20%, uneori putandu-se merge chiar si pana la 35% pentru scurte perioade de timp. Trebuie stiut de catre proprietar ca administrarea unei hrane cu prea putina proteina va perturba procesele de crestere, vindecare, reparare iar administrarea unei diete cu prea multa proteina induce aparitia de procese metabolice in directia eliminarii excesului de proteina din patul vascular, ambele cazuri fiind indezirabile. Pentru marea masa a cateilor de companie se potriveste o hrana cu un continut proteic intre 18% si 28%.

Grasimi si uleiuri – reprezinta cantitatea totala de grasimi si uleiuri continuta intr-o suta de grame de produs. Acest parametru analitic contine suma tuturor moleculelor de natura lipidica, molecule implicate direct in procesele de crestere, reparare si regenerare a tesuturilor animale. Sursele de grasimi animale cele mai frecvent utilizate sunt vita, porcul, pestele, pasarea iar sursele de grasimi vegetale sunt soia, floarea soarelui, rapita, maslinele, palmier, cocos, diverse nuci. Procentual vorbind, grasimea din hrana industriala constitue intre 10% si 20%. Din punct de vedere dietetic, grasimile sanatoase (de dorit a fi regasite intr-un procentaj cat mai mare in hrana) sunt cele mono si polinesautrate – regasite in nuci, seminte, masline, oua si peste; grasimile nesaturate (de dorit a fi regasite intr-un procentaj cat mai mic in hrana) sunt cele trans si saturate – regasite in unt, untura, smantana. De retinut ca mancarurile mai grase sunt consumate preferential de catre catei, asadar alegerea unei hrane cu prea putina grasime ar putea-o face nepalatabila pentru un catel.

Fibra cruda – este un indicator al continutului de fibre din respectivul produs. Fibrele sunt necesare pentru mentinerea unui tranzit digestiv adecvat cat si pentru mentinerea unei flore bacteriane optime. De asemenea, un continut optim de fibre in hrana poate facilita vidarea naturala a glandelor perianale. O suplimentare a cantitatii totale de fibre din hrana este benefica pentru cresterea consistentei fecalelor, de aceea un continut mai ridicat in fibre dintr-o formula dietetica nu este un indicativ cu privire la lipsa calitatii respectivei diete. Se considera ca fiind optima o concentratie cuprinsa intre 1.4% si 3.5%.

Cenusa cruda – pentru multi posesori de catei acest termen prezinta conotatii negative datorita asocierii mentale intre cenusa propriu-zisa si cenusa cruda, ei considerand automat ca un produs care are descris pe ambalaj termenul de “cenusa cruda“ cu siguranta este de slaba calitate. In acest caz este bine sa ne invingem frica de necunoscut si sa cautam mai multe informatii despre aceasta terminologie, ea semnificand reziduul total obtinut in urma incinerarii unei anumite cantitati de produs. Aceasta cenusa reprezinta partea minerala a dietei, aceasta continand nutrienti esentiali – fier, calciu, cupru, magneziu, mangan, fosfor, sulf, etc. Datorita perceptiei negative asupra acestei expresii, uneori este inlocuita pe ambalaj cu “materie anorganica“ sau “reziduu sec“. Se considera ca o hrana cu un continut mai mare in cenusa cruda este mai potrivita pentru cainii in crestere (pui intarcati si adolescenti) cat si in diete cu continut de proteina din carne de vita si miel. Se considera ca fiind optima o concentratie cuprinsa intre 5% si 8% pentru dietele solide iar pentru cele umede este considerat optim un nivel intre 1% si 2%.

Umiditate – pentru a facilita digestia, hrana cateilor trebuie sa contina o cantitate minima de apa. Daca dieta este una cu boabe uscate, concetratia de umezeala trebuie sa fie intre 5% si 10%. Daca dieta este una semi-umeda atunci umiditatea va fi intre 14% si 60%. Daca dieta este una de tip umed, atunci umiditatea este peste 60%. Importanta umiditatii rezida in faptul ca animalele in general is procura o buna parte a aportului hidric din hrana iar nu din apa de baut propriu-zisa. Aflati in mediul natural, canidele salbatice consuma hrana cu cel putin 60% apa in compozitie.

Principalele surse pentru parametrii analitici de mai sus sunt obtinuti din cateva surse, unele animaliere: carne, organe si oase rezultate in urma prelucrarii in regim de abator/carmangerie a carcaselor de animale de interes pentru consumul uman, tesut organic prelucrat prin proces de hidroliza enzimatica (par, coarne, dinti, copite, pene), sucroza, fructoza.

Tot pe spatele ambalajului ar trebui sa se regaseasca un tabel in baza caruia utilizatorul final (proprietarul de catel) sa se poata orienta cu privire la ce cantitate de hrana pe zi sa-i animalutului sau.

Figure 2 – Tabel orientativ cu privire la cantitatea totala de hrana de administrat pe zi pentru un animal de companie.

Dupa cum lesne se poate observa in figura de mai sus, se coreleaza varsta catelului cu greutatea sa de moment, producatorul recomandand un anumit gramaj per zi (acesta putand fi divizat in una, doua sau mai multe administrari in functie de conditia fizica a catelului, fenotipul acestuia cat si starea fiziologica).

De asemenea, se poate calcula empiric necesarul zilnic de calorii pentru un catel in functie de greutatea lui corporala:

Greutate coprorala (kg) Necesarul de kilocalorii (kcal/zi)
1.85
176
3.11
296
4.22
401
5.24
498
7.10
674
8.80
837
10.41
989
11.93
1134

Lasă un comentariu